viata... nu suntem ce credem ca suntem. nici atat de puternici, nici atat de urati, nici atat de frumosi, nici in niciun fel. sunt lucruri care nu ne pot dauna in niciun fel si lucruri care ne distrug intr-o secunda. suntem si nu suntem nimic. suntem tot ce ne iese in cale si ni se intampla acum. doar atat suntem, nimic altceva. devenim amintire doar cand nu mai facem nimic cu prezentul de acum si lasam sa ni se umple creierul de amintire. avem caracter format in timp si ni-l folosim doar daca oprim putin timpul si actiunea pe care o desfasuram si ne amintim ca avem caracter.
daca daca acum suntem cum suntem, agitati, nervosi, extaziati, diplomati, politicieni, doctori, studenti, iar in somn cand bataile inimii se mai linistesc suntem ce ne visam.... apoi ce o sa fim? de ce ne este atat de frica de moarte? de ce ne inspaimantam atat de tare mereu si mereu? de ce ne amintim cat de firavi suntem cand stam in fata mortii? poate dincolo e ceva frumos... vorba aia, care mi se pare total nepotrivita in orice situatie, ”nu s-a intors nimeni de acolo”. de ce exista asa durere multa cand cineva drag trece dincolo?

noapte buna, om bun.
imi e dor de tine de mor chiar daca nu am stat de vorba cu tine niciodata. iti doresc tot binele si comunic prin gand cu tine atat de mult si de intens incat ma intreb ce se intampla. e iubire, e obsesie, e sensibilitate, e plictis transformat? nu sunt sigura, cert este ca imi e dor de tine, esti o parte din mine care acum lipseste, care acum a plecat undeva.
nu am altceva sa iti spun, doar ca imi e dor de tine. imi lipsesti. imi e gol.

am inteles ca omul, prin definitie, nu este rau. nu este plictisit. nu este prost crescut, nu judeca, nu ii este frica de penibil, de ridicol. nu. uneori omul devine ceva din ce am spus pentru ca asa ii dicteaza viata iar el, pur si simplu, se lasa purtat de val, uneori fara sa isi dea seama. totul tine de starea de prezenta a fiecarui om in viata lui dar si de tot ce se intampla in viata lui, toate locurile in care trebuie sa fie sau este, toate persoanele pe care trebuie sa le intampine sau in preajma carora trebuie sa se afle. totul defineste eul. trasaturile noastre nu sunt batute in cuie. iar daca spui ca nu crezi ca te-ai schimbat mult in ultima perioada sau in principiu, este pentru ca este foarte probabil ca evenimentele la care ai participat sa nu difere foarte mult, persoanele cu care vorbesti sa fie cam aceleasi. da

traim niste vremuri in care ne este foarte frica sa nu ramanem fara bani, uneori putem chiar sa acceptam ca renuntat la lucrurile care ne definesc pentru a avea aceasta  umbra falsa numita stabilitate. si exact atunci, oamenii in metrou alearga dupa un scaun, oamenii te imbrancesc, stau incruntati. da, cam asa.

daca acum cativa ani as fi vazut o persoana care ii daruieste altei persoane cu aripi de inger un fluture din hartie, as fi trecut cu mare usurinta peste asta, probabil as fi spus  "naspa.". deci nu ar fi inseamnat nimic pentru mine.

este extraordinar mecanismul  de functionare al creierului. total. cred ca il intelegem mult prea putin.
povestea este ca eu voiam sa ma tund. de mult timp. de 4 luni am in cap sa ma tund. uneori ma gandeam mult la asta, alteori doar imi aminteam. uneori aveam momente de disperare: ca daca nu o sa fie bine? ca daca nu o sa ma acomodez cu schimbarea niciodata? ca daca, daca, daca. daca o sa dau multi bani? daca o sa isi bata joc de parul meu? si tot asa. multa lupta, grea si aparent nu pentru mare lucru. Azi m-am tuns. mi-era frica tare inainte sa intru acolo. cand am intrat doamnele de acolo au fost asa de dragute, credeau ca am patit ceva..
dar uite, am strabatut toata calea, de la acea stare de prabusire a zidurilor in capul tau la eliberare.
inca sunt fermecata de atitudinea celei care m-a tuns.
hmm, acum, dupa toate cate au fost, nu mai simt nimic. aproape imi amintesc ca m-am tuns. m-am jucat toata ziua cu parul si vantul prin parul meu.
imi simt bretonul din cand in cand si ma intreb ce e cu el. apoi imi amintesc ca m-am tuns. hm. dupa toata bataia de cap.
deci singura concluzie e ca evoluam, ne schimbam permanent. asta ma face sa cred ca daca ne dorim ceva cu adevarat, reusim. adica daca avem un job naspa si vrem sa mergem cu el mai departe, mergem.

in final, toti suntem cersetori. fiecare cerseste in felul lui. dar o sa facem mereu, in mod continuu. cersim orice. nu folosesc verbul "a cere". este mai corect "a cersi". pentru ca prin a cersi, eu inteleg o sensibilitate, o nevoie acuta, o disperare dupa ceva. nu cersim din plictis. cersim pentru ca avem nevoie. deci suntem toti sensibili intr-un fel.  de exemplu, si unul care se uita la fotbal. actul lui tot e o nevoie. daca nu s-ar uita la meciul ala s-ar plictisi ingrozitor. daca nu ar rontai seminte si nu ar bea bere, s-ar simti marginalizat, pentru ca stie ca toti ceilalti fac asta.
deci toti suntem niste soareci si toti cerem tot ce este pe planeta. tot ce se poate afla. ma intreb de unde vin ofertele. toate unele tot de la noi dar sigur, sigur exista si altceva in afara de asta.
eu privesc internetul ca o mare de oameni care au o mare libertate. mai ales in romania, aceasta libertate este imensa. toti filmeaza si posteaza ce au chef, fie ca e interzis sau nu. dar mergand mai departe, observ ca oamenii, au ca principiu, share-uitul. sa imparta. sa puna ceva undeva, stiind ca altcinva o sa se foloseasca de acel lucru. multi oameni traiesc cu impresia ca oamenii, prin definitie, sunt neprimitori, zgarciti. dar de fapt nu prea este asta. mediul te poate face zgarcit sau nepoliticos. dar daca ai parte de mai multa libertate, toate barierele cad. si totul revine la originea frumoasa si pura de unde s-a plecat dintotdeauna. sigur ca exista si multe lucruri, de tot felul pe internet. asta arata ca exista multe felul de persoane. dar asta nu inseamna ca ai obligatia de a asculta, de a citi, de a viziona  ceva ce nu iti place, ceva ce nu te reprezinta.
deci atata timp cat acta sau orice alta durere de lege nu actioneaza, avem acces la multe lucruri, depinde doar de noi cat vrem sa le privim, cat vrem sa le simtim, cat vrem sa le traim.

din cand in cand, mai vine cate un inger si te tine sub aripa lui blanda. si iti canta in struna, iti arata cat de frumos poti sa traieste, cum poti sa scapi de toate gandurile, cum prezenta lui Dumnezeu poate sa se faca simtita.
zilele acestea au fost superbe pentru mine. acest inger a fost prezent in inima mea, in gandirea mea, poate inca este. frumusetea vietii este ca prezenta Lui are loc poate in cele mai grele perioade. poate totul este despre cum iti tii in frau gandurile, despre cum nu iti pierzi speranta, despre cum stii mereu ca nu e capat de lume orice s-ar intampla. in acelasi timp, aproape mi-am tradat un prieten pentru ca nu mi-am tinut promisiunea, dar sper sa ma iubeasca si sa ma inteleaga. nu o sa incerc sa explic prezenta ingerului meu. nu am de ce sa fac asta si in plus el este o stare, nu e o actiune cu inceput si sfarsit.

am ascultat la un moment dat o povestioara. un tata si un fiu, sau 2 prieteni, sau 2 calugari unul mai tanar si unul mai batran, se aflau intr-o calatorie. trebuia sa ajunga la destinatie in cel mai scurt timp dar cel batran avea o problema, nu dormise de cateva nopti deci in noaptea respectiva, chiar daca cei doi se grabeau, era nevoie de o oprire de cateva ore. Oprirea a avut loc, cei 2 au inceput sa se roage pentru ca cel batran sa adoarma. s-au rugat, s-au rugat,in final, in noapte tarziu, cel batran a adormit. iar cel tanar trebuia sa ramana treaz, pentru ca nu era un loc chiar sigur pentru ei. batranul inca dormea chiar de cateva ore. celui tanar ii treceau tot felul de ganduri prin cap, in special cel de a adormi si el dar si ca trebuia ca cel batran sa se trezeasca, pentru a porni din nou la drum. insa de 5 ori a respins acel ultim gand. Cand cel batran s-a trezit, l-a intrebat pe cel tanar ce i s-a intamplat, ce a facut toata noaptea. A raspuns ca nimic, ca s-a rugat, a citit rugaciuni. Batranul l-a mai intrebat o data, insistent. Din nou, acelasi raspuns. La final, cel batran i-a spus ca avea 5 aure despra lui..