Zilele trecute mi-am facut o noua prietena.O cheama Maria si are 10 ani.Si este desteapta, are parinti extrem de bine pregatiti pentru a creste un copil.Ce este si mai important...ea m-a numit prietena ei, clar, cu voce tare, fara nicio ezitare.Am observat ca asta este un lucru care ne lipseste noua.Noua acum ne este frica sa mai numim pe cineva ca ne este prieten.Mai degraba numim persoanele de langa noi amici, colegi, iubiti.Niciodata prieteni.
O alta diferenta dintre noi si copii este faptul ca daca ii intrebam pe ei ce dorinte au, din nou, raspund fara nicio ezitare.Iti spun ce vor in mod clar si raspicat.Lor nu le este frica de faptul ca poate sa apara cineva care sa ii fure dorinta.Sau cineva care sa ii impiedice sa isi indeplineasca dorinta.
Am aflat despre mine, de curand, ca ma descurc fooarte bine cu copiii.Buun.Macar atat.
In rest, incerc sa imi gasesc un drum pe care sa pornesc, cred ca vorbesc cu mine mai mult decat ar trebui, sigur gandesc mai mult decat simt, in mod clar spre prostesc imi e dor de extrem de multe persoane.Parca viata de acum trece pe sub picioarele mele si eu nu reusesc sa ma agat de nimic.
poate ca deja esti pe drum dar inca nu realizezi asta. copiii sunt cele mai adorabile persoane dar si niste mincinosi fara pereche ;)
ReplyDelete