Entuziasmata, cu chef si voie buna, bucuroasa ca imi demonstrez mereu ca nu m-am rablagit atat de rau pe cat credeam, ca acea "descurcareata" care juca fotbal toata ziua inca nu s-a pierdut, inca nu si-a pierdut indemanarea. e bine..

cu cat stau si respir in acest oras, cu atat imi aduc aminte de multe momente din copilarie, cand lumea era la picioarele mele si nu imi doream nimic. tot ce primeam luam ca pe un cadou.
Mi-am adus aminte cand ma dadeam pe tobogan si am zarit-o la un moment dat pe mama mea si in aglomeratia aceea de copii si parinti, o strigam in gura mare si voiam sa ii arat cum am invatat sa ma dau cu spatele sau cum sa stau cu capul in jos. Si ea imi raspundea bucuroasa si imi facea cu mana si radea.

Sau cand eram la bunici si stateam ziua intreaga pe camp, vara si ma apuca cantatul sau chiar tipam si o distram copios pe bunica mea.

Sau cat de mult iubeam si pieptanam si mangaiam magarul.

Sau cum mergeam la mama naibii si udam niste straturi cu ai mei.