Da, gata, mi-am schmbat adresa, nu mai vreau cititori, vreau doar sa raman eu cu mine.

Traiesc monoton, gandesc mult, am uneori dureri fizice din cauza gandurilor, abia resuesc sa fac ceimi propun iar asta poate pentru ca m-am saturat sa imi fac planuri. Plnuri de viitor, Planuri de prrezent. Planuri, planuri. Parca am obosit, inainte sa incep orice. Si astfel nu mai am chef de niciun plan.

Fara de sfarsit, acesta este laitmotivul in aceasta perioada. Si imi doresc atat de mult sa plec in Bucuresti. Parca acolo e aerul de care am nevoie. Dar am nevie de Bucuresti, cred, poate doar pentru simplu fapt ca aici nu prea mai am parte de ce am nevoie. Sau parca am, dar fortat. Si masurat. Si cantarit. Si periodic. Si parca nu prea mai pot asa...

Si atunci, ca sa nu spun cat de sete imi e de ceea ce aveam si acum nu prea mai am, mai bine spun cat de dor imi e de Bucuresti. De o piesa de teatru de acolo sau poate de o plimbare...de o seara friguroasa, de frica eliberata pe coloana atunci cand merg singura pe strazile tomnatice din Bucuresti. Si de mirarea celor din jurul meu cand le povestesc pe unde am fost si ce am facut. Parca imi e dor de putina umanitate, dar acea umanitate placuta, calda.. nemasurata, tanara.

Si stiu ca nu trebuie sa gandesc asa, ca trebuie sa traiesc clipa, in prezent, pentru ca acum este important si acum e tot ce am dar nu mai pot. Probabil ca o sa gandesc, atunci cand o sa fiu in Bucuresti, cat de bine imi era acolo, acasa ddar nu mai pot....mai e doar o saptamana.O saptamana si apoi cateva zile.

Televizorul mai bine....sa nu se vada nimic la el, sa se umple de praf si de scame decat sa il priveasca cineva. Doar asa, o emisiune, 2, merita. Nimic altceva.

Carti.... profunzimea Hertei Muller ma face sa plang...