Imi place sa las dezordine in casa, sa imi amintesc exact tot parcursul lucrurilor pe care le-am folosit de-a lungul zilei, toate starile si toate gandurile pe care le-am avut atnci cand am folosit respectiva cana sau respectiva carte.

Imi place sa ma uit peste jurnalele pe care le-am avut pana acum, sa recitesc ce mi-am notat in graba, sa ma vad pe mine in trecut, sa imi dau seama cu adevarat ca sunt eu cea care traieste si ca nu a fost doar un vis. Iar cand visez, visez ba urat, ba imi pare visul atat de real incat nu prea mai stiu ce se intampla.Atat de real si era atat de frumos incat imi venea sa plang cand mi-am dat seama ca m-am trezit.

A trecut ceva timp de cand nu ma mai distrez cu visele mele, de cand nu m-am mai jucaat cu ele. Se pare ca acum ele se joaca cu mine, se distreaza cu mine, poate chiar au impresia ca ma amuza deci incerc sa nu le judec, incerc sa nu ma enervez.Vorba aia, „daca ele se simt bine....”

Traiesc cu putina teama, incerc sa nu imi para rau de nimic din ce am facut, incerc sa nu mai gasesc ce as fi putut sa fac mai bine, sunt agitata si singura dar stiu ca m-as fi plictisit daca ar fi fost cineva pe langa mine. Poate mi-ar fi prins bine daca erau ai mei pe aici... Imi e dor enorm de ei dar cand ajung in final sa vorbesc cu ei, ii expediez repede, le dau impresia ca sunt mult prea ocupata de ceea ce am de facut, de ceea ce vreau sa fac.Iar apoi, dupa ce inchid telefonul, regret amar dar parca imi pare bine ca ei nu stiu prin ce trec. de fapt ce imi trece prin cap, pentru ca in viata reala sunt foarte bine.